E ușor să faci afiliere. Uneori

Îl știu pe Radu Dumitru de când lucram la eMag și aveam pe mână programul Testat de comunitate. Genială idee, genera foarte mult content unic și de calitate pentru site, însă din păcate conducerea a considerat că nu își justifică costurile într-o perioada în care chiria doar pentru sediul de birouri costa niște zeci de mii de euro pe lună. 🙂

Revenind, Radu face niște review-uri geniale pentru produsele IT&C, foarte bine documentate, destul de complete și foarte sincere. Și pe baza lor câștigă niște bani din marketing afiliat. Nu ascunde acest lucru cititorilor săi, ba chiar îi îndeamnă ca dacă vor să îi susțină blogul să cumpere produse prin linkurile sale de afiliat, astfel încât un mic procent din prețul produselor să ajungă la el. Respect!

Ei bine, am remarcat intenția lui de a face acest lucru cu un produs primit de la PC Garage, care are un program propriu de… să-i zicem afiliere 🙂 Și stăteam să ma gândesc, atât din perspectiva publisherului, cât mai ales a cititorului de blog, la cât de complicată este povestea asta cu afilierea la ei. Impresia cu care am rămas este că PC Garage nu s-au ocupat deloc de acest program după lansare, cel puțin la un nivel superior monitorizării. Asta mă miră în condițiile în care PCGarage.ro este unul dintre cele mai UX-oriented magazine online de la noi.

Eu, dacă aș lucra acolo, aș face un landing page mai interesant, măcar să conving mai mulți oameni să folosească sistemul. Aș schimba și URL-ul, dar asta e altă poveste… 🙂

Apoi, aș pune permalinks cu ancore pe fiecare tab, dacă n-aș despărți de tot în mai multe pagini landing page-ul respectiv. Aș popula automat câmpul ăla din formularul de generare de banner afiliat cu codul meu de voucher, dacă l-am solicitat deja. Aș arăta live previews ale bannerelor cu codul meu, automat.

Dar probabil cea mai importantă modificare pe care aș face-o pentru utilizatorii redirectați, aș autocompleta in pagina de coș codul de voucher pe pe care au venit (e.g. pentru http://www.pcgarage.ro/?use_voucher=XXXXXXXX, aș pune XXXXXXXX aici).

Poate că afiliatul se va chinui să urmeze un șir lung și complicat de pași pentru a câștiga niște bani. Însă utilizatorul în niciun caz nu va cauta coduri de vouchere pe bannerele din site-urile unde au fost pentru un discount de 1%. Really! Șansele de a duce la bun sfârșit un task sunt cu atât mai mari cu cat e mai ușor să realizezi task-ul respectiv.

Știu că sistemul este altul și că nu se compară, dar în contrast, cam așa stă treaba cu una dintre uneltele cele mai apreciate din 2Parale. Afiliat: click, copy, paste. Utilizator: click. Gata!

De ce funcționează marketingul afiliat

În principiu de-asta. Observați cum nici măcar un singur magazin online nu apare pe prima pagină de căutări. Alin GSM nu e magazin, e un dubios care vinde telefoane (și) pe Okazii.

Cum foarte bine observa Krumel, cuvinte cheie precum ”ieftin” sau ”preț” sunt folosite de oameni în căutări în momentul în care vor să cumpere un produs, nu să se informeze despre el. În condițiile în care magazinele nu se ocupă măcar să apară acolo, normal că un afiliat își merită comisioanele.

În schimb, magazinele (cel puțin cele cu sistem propriu de pseudo-afiliere) sunt ocupate să interzică comparatoarele de prețuri care le generează comenzi în loc să le aducă awareness și trafic moca. 🙂

2 vorbe despre afiliere

Arhi este de părere că marketingul afiliat este o țeapă, pentru că el câștigă mai mult din display. Trecând peste modul îndoielnic în care pune problema, are dreptate: pentru el, este – probabil – mult mai profitabil să vândă afișări decât acțiuni.

Ce mi se pare halucinant, însă, este că unii dintre cititorii lui cu trafic mult sub genunchiul broaștei susțin că este o idee mult mai bună să aștepte să îi caute cineva ca să cumpere afișări decât să pună ei singuri un banner în spațiile nefolosite care are potențialul de a le aduce niște bani (nu cât pentru o vacanță în Bali, ce-i drept). Nu mai zic de efortul de a pune câte un link afiliat în posturile în care fac recomandări sau amintesc de servicii/produse.

Am văzut argumente de genul ”când cineva intră pe un blog generalist, intră să citească, nu să cumpere”. Newsflash: NIMENI nu intra pe un blog/site altul decât al magazinului ca să cumpere! Important este ce faci TU, ca owner de site, pentru a-i face să cumpere.

Normal că orice model de pricing ar avea un banner (CPM, CPC, CPA), atâta vreme cât nu este legat de subiectul tratat în pagina respectivă nu va primi nici măcar click-uri, darămite să mai conducă și la conversii… Evident, o execuție creativă spectaculoasă poate influența rata de click, dar nu suficient cât să îți genereze venituri constante.

Însă dacă la sfârșitul unui articol despre concedii utilizatorii găsesc un banner afiliat către o agenție de turism sau dacă la sfarșitul articolului acesta ar fi un link afiliat către C&A, atunci cu siguranță vânzările generate ar crește. De ce? Simplu! Pentru că eu, ca autor, creez o stare cititorului: starea în care vrea să cumpere.

Vreți dovezi? Iata dovezi! (e primul exemplu care mi-a venit în minte) Later update: alte dovezi.

Bonus, apropo de Twitter: nu vă oprește nimeni să dați linkuri afiliate pe Twitter, Facebook, Y!Messenger status etc. Ba chiar e o alternativă foarte la îndemână pentru cei ce nu au un site.

Da, știu că par părtinitor pentru că lucrez la cea mai mare rețea de afiliere din România, dar nu vă costă nimic să încercați și voi și să vă convingeți.