2 vorbe despre afiliere

Arhi este de părere că marketingul afiliat este o țeapă, pentru că el câștigă mai mult din display. Trecând peste modul îndoielnic în care pune problema, are dreptate: pentru el, este – probabil – mult mai profitabil să vândă afișări decât acțiuni.

Ce mi se pare halucinant, însă, este că unii dintre cititorii lui cu trafic mult sub genunchiul broaștei susțin că este o idee mult mai bună să aștepte să îi caute cineva ca să cumpere afișări decât să pună ei singuri un banner în spațiile nefolosite care are potențialul de a le aduce niște bani (nu cât pentru o vacanță în Bali, ce-i drept). Nu mai zic de efortul de a pune câte un link afiliat în posturile în care fac recomandări sau amintesc de servicii/produse.

Am văzut argumente de genul ”când cineva intră pe un blog generalist, intră să citească, nu să cumpere”. Newsflash: NIMENI nu intra pe un blog/site altul decât al magazinului ca să cumpere! Important este ce faci TU, ca owner de site, pentru a-i face să cumpere.

Normal că orice model de pricing ar avea un banner (CPM, CPC, CPA), atâta vreme cât nu este legat de subiectul tratat în pagina respectivă nu va primi nici măcar click-uri, darămite să mai conducă și la conversii… Evident, o execuție creativă spectaculoasă poate influența rata de click, dar nu suficient cât să îți genereze venituri constante.

Însă dacă la sfârșitul unui articol despre concedii utilizatorii găsesc un banner afiliat către o agenție de turism sau dacă la sfarșitul articolului acesta ar fi un link afiliat către C&A, atunci cu siguranță vânzările generate ar crește. De ce? Simplu! Pentru că eu, ca autor, creez o stare cititorului: starea în care vrea să cumpere.

Vreți dovezi? Iata dovezi! (e primul exemplu care mi-a venit în minte) Later update: alte dovezi.

Bonus, apropo de Twitter: nu vă oprește nimeni să dați linkuri afiliate pe Twitter, Facebook, Y!Messenger status etc. Ba chiar e o alternativă foarte la îndemână pentru cei ce nu au un site.

Da, știu că par părtinitor pentru că lucrez la cea mai mare rețea de afiliere din România, dar nu vă costă nimic să încercați și voi și să vă convingeți.

Să fie educaţie!

Toată lumea se plânge de sistemul educaţional din România. Profesorii stau mai mult în greve decât pe la catedre, iar atunci când sunt acolo mai mult şi-o încasează de la elevi/studenţi sau sunt luaţi în derâdere.

A cui e vina? Păi, a nimănui, evident! Profesorii sunt prost plătiţi, demotivaţi, nu îşi mai fac treaba cum trebuie. Studenţii (ăia mai conştiincioşi, nu toate pramatiile) se plâng că ei ar face şcoală, dar n-are cine să-i înveţe. Au rezultate proaste, iar profii sunt evaluaţi (nefavorabil) după rezultate, drept urmare sunt prost plătiţi, demotivaţi… înţelegeţi voi. E vina tuturor, şi totuşi a nimănui. Iar în timpul ăsta, ceea ce era odată un punct de referinţă în formarea tinerilor devine o bătaie de joc pe banii mei, ai tăi şi ai tuturor celor ce plătesc taxe şi impozite.

Nu-i nimic, până la urmă dacă te-a dus capu’ şi ai intrat la buget, ce pretenţii să ai? E moca, nu? Cum poţi pretinde ca un lucru gratuit să fie de calitate?! Başca, dacă ai trecut toate materiile cu vreun 7-8, iei şi ditamai bursa de 2 milioane şi ceva. Şi vii cu pretenţii de-astea?! Vrei laboratoare dotate modern? Vrei materie diferită de cea de acum 20-30 de ani? Marş, mă, de-aici!


Ziceam nu foarte demult pe Twitter că am trecut pe la facultate (site vizibil acum nici 2 ani) să-mi iau o adeverinţă. Am ajuns prima dată la secretariat într-o vineri la ora 09:05. Am plecat cu adeverinţa marţi la ora 11:30. În total, în 3 zile (plus un weekend), am stat pe holurile alea aproximativ 9 ore.

Acum un an, pe când lucram la proiectul de diplomă, profu’ îndrumător mi-a recomandat să particip la sesiunea de comunicări ştiinţifice (aş da şi link dacă ar exista). Idee strălucită, ţinând cont că în acele 3-4 zile am făcut 70% din proiect. Mai mult, a fost atât de bine primit proiectul meu (un soft destul de simpluţ de load-balancing), încât am luat şi un premiu. De vreo 30 de lei noi (300.000 ROL). Ce să mai… măreţ!

Mă trezesc de curând (la ~1 an după eveniment) cu un mail de la o fostă profesoară din anul I care mă întreba dacă am primit banii cuveniţi. Îi răspund că nu ştiu şi nici nu mă interesează foarte tare, motivul pentru care am participat fiind de a face ceva pentru licenţă.

La vreo 2 săptămâni primesc reply, din care vă reproduc o bucată:

Referitor la premiile de anul trecut, dl. Decan le-a spus studentilor prezenti la sesiunea din acest an ca in mai 2009 s-a petrecut “o greseala” din cauza careia banii nu au mai ajuns deloc la voi, fara sa precizeze alte amanunte.

Dar a adaugat ca va asteapta la dansul, la Decanat (preferabil in aceasta saptamana) ca sa va inscrie pe o lista si sa incerce sa plateasca acum banii respectivi.

Acest post îi este dedicat, drept urmare, domnului Decan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, domnul Dumitru Popescu.

Domnule Decan,

Subsemnatul Tudor Sandu, absolvent al Facultăţii pe care o conduceţi, vă rog prin prezenta să mă aşteptaţi că vin imediat! Nici nu ştiu cum să fug mai repede de la serviciu să vin vreo 5-6 ore pe la faculate sa îmi daţi şi mie banii ăia, trai-v-ar famelia dumneavoastră!

Menţionez că ştiu că n-o să vă găsesc din prima, că o să fiţi în nişte întâlniri importante şi că studenţii vă chinuie cu tot felul de treburi de-astea mărunte. Ştiu şi că nu aveţi habar care este IBAN-ul meu, deşi nu l-am schimbat de 4 ani şi vi l-am dat de vreo 5 ori. Nu-i nimic, vi-l mai comunic o dată, doar n-am ceva mai bun de făcut.

Cei 18 fraţi ai mei vă mulţumesc şi ei în cor pentru că v-aţi amintit de premiul meu şi că aţi binevoit să mi-l acordaţi, într-un final. Mai bine mai târziu decât niciodată! Acum avem mâncarea asigurată pe 2 luni.

Cu adânc respect,
Ing. (slavă cerului!!!) Tudor Sandu