Inspirat de Cabral, am zis să public o imagine pe care am făcut-o mai demult. Reprezintă brandurile care înseamnă ceva penrtu mine, de care sunt atașat emoțional (nu înseamnă că le dețin pe toate) și pe care le-aș alege oricând în detrimentul concurenței.
Pentru mine, cel puțin, ele sunt…
Preluați subiectul pentru leapșa dacă vreți 🙂
Later edit: sunt mai degrabă mărci decât branduri
Buuun, deci… se dă o echipă înfometată 2Parale, un oraș străin și un pliant. Și decizia de a comanda pizza de la Rogy.
A fost puțin suspect că pe un pliant de pizza apar piramide (emblema Siciliei, după cum se știe). Și că au zis ca 6 bucăți sunt destul de multe și le ia o oră. Mă rog… foamea e mare și nimic nu poate sta între noi și un set de burți pline de junk food, dar fericite. Sau așa speram noi.
[…] o oră de chin trece […]
Vine băiatul cu pizza. Nu (prea) vorbea românește, avea față de arab sau ceva indian, nu m-am uitat atent. Platesc, îi las bacșiș regulamentar 10%, pleacă. Deschid prima cutie cu o foaie A4 lipită pe ea.
Un iz sublim de hoit mă lovește, dar conchid că e de la carton. Iau o bucată, mușc o gură din ea și o scuip imediat. N-avea gust (sau nu mi-am dat seama de el), dar mirosul era cel putin infect. Ceva între șosete murate și roadkill. Vlad și Cristi confirmă.
5 minute după ce plecase livratorul, sun la ei să aflu ce mortăciuni au pus în pizza și să le propun să le facem cinste cu 6 pizza întregi dacă le mănâncă de față cu noi.
O domnișoară sensibilă mă anunță că ei sunt la început de drum și că nu au stocuri, drept urmare nici ingrediente stricate n-au cum sa aibă. Promite că revine imediat ce află ce s-a întâmplat. Revine după 5 minute să-mi spună că a vorbit cu bucătarul și că ar fi ”de la condimente”, care sunt în blat (”uitați-vă ce galben e blatul”). Păi bun, dar eu am vrut pizza, nu blat galben cu condimente puturoase. A, scrie pe pliant. Ce scrie? ”Gust internațional”. Eu credeam că-i titlu de manea și că a scăpat pe fluturașul ăla.
Mi-l dă la telefon pe băiatul de la livrări care într-o romgleză cu iz de Mecca îmi comunică niște vorbe. Indescifrabil. Pas! Se întoarce domnișoara afectată care nu poate face nimic, că ”soțul… de fapt șeful și soțul… de fapt șeful” răspunde de astfel de decizii. Bun! Să vorbim cu șeful atunci. Nu se poate, că e plecat. Dar are telefon, nu? Da, dar e într-o ședință. La reuniunea pițarilor musulmani din vestul României, presupun… Obțin garanția că voi fi sunat într-o oră.
După vreo 40 de minute mă sună șeful care s-a întors între timp de la summit-ul beduinilor producători de pizza și care mă roagă (în aceeași engleză dubioasă) să îi aduc eu pizza la sediu că îmi dă banii înapoi. Nene, nu suntem din Timișoara, n-am cum să vin la matale să-ți dau pizza și nici chef să merg cu ea in taxi n-am că pute!
Ei sunt mici și nu-și permit să țepuiască clienții, că ei scot doar 3 lei profit la o pizza, doar 3. Și că vrea să mănânce el și nevasta lui gravidă pizza de față cu mine, ca să-mi demonstreze că nu-i stricat nimic.
Nu, nu poate veni el, că dacă ar face asta cu fiecare client, unde ar ajunge? N-ar mai avea ce pune pe masa familiei (de unde concluzionez eu ca nici măcar ei nu pot mânca infecția asta de pizza).
O oră. Atât am vorbit cu ei în total. O oră. Oră în care le-am povestit cum:
Vă urăm poftă bună!
Mi-am luat laptop. Verde. Pentru ca s-a rupt cel roșu. 😛
Câteva vorbe despre el: rapid, foarte funky (din punctul meu de vedere), dar plin de bloatware, iar bateria ține puțin (vreo 2h). Display-ul este foarte mișto.
Din punct de vedere conectivitate are cam tot ce-ți poți dori: 4 USB-uri (dintre care unul combinat eSATA), VGA+HDMI, 2 card readere (unul normal, SD, iar unul pentru formatul ala proprietar Sony), express card, wifi N, Bluetooth.
Îmi place mult tastatura Apple-style (tastele ”ies” individual din carcasa).
Una peste alta, mă declar foarte încantat de el!
N-am mai scris un review de cand o faceam pentru eMag și pe alea oricum le-au șters, a rămas doar varianta asta pentru posteritate 🙂 Întrucât nici n-am de gând să mă reapuc, îl las pe Sorin să o facă, după cum a anunțat. Oricum el se pricepe mai bine.
Poze (complet neprofesionale) pentru leneșii care n-au chef să citească:
Îl găsiți la MarketOnline (eu l-am luat cu 3399 RON).
Cu bune și cu rele, după cum mă pune Matilda să scriu. Să ne înțelegem, efortul creator pe care sunt obligat să-l depun are toate șansele să ma facă să adorm pe birou 😛 Eu, blogărul, dixit!
So, ce mi-a plăcut că am făcut în 2010, cronologic:
Am împlinit un an de relație
Amoroasă, zic. Relație care m-a maturizat și m-a făcut un om mai bun, cred eu. În februarie îl împlinim pe al doilea 😀
Am intrat (oficial) în echipa 2Parale
Și mă bucur foarte, foarte tare că fac parte din ea! Nu glumesc atunci când spun că este unul dintre cele mai mișto colective din lume. You guys rock! Este foarte tare să te duci la birou cu chef și zâmbind 🙂 Se aude, Cozmin?
Am fost pe Transfăgărășan.
Și a fost uber-mega-tare! Nu-l mai văzusem niciodată până acum și dacă sunteți și voi în aceeași situație, duceți-vă repede, până când n-or să mai fie bani la buget să îl asfalteze 🙂
Am ajuns pentru prima oara în Vamă
…intrând astfel în rând cu lumea (bună) 😛 Din câte am auzit, am ajuns cam târziu, spiritul stațiunii fiind deja o amintire. Still, mie mi-a plăcut foarte tare, în mod clar abia aștept vara viitoare!
Am susținut prima mea prezentare în public
Și n-am murit 🙂 Ba chiar sunt mulțumit de cum m-am descurcat… Da, modest, știu! Mai mult, prezentarea mea s-a “soldat” chiar cu un sequel pe re:Fresh.
Cam ăsta a fost anul meu 2010. Privind retrospectiv asupra lui și anticipativ asupra lui 2011, cred că a fost chiar slăbuț comparativ cu ce ar trebui să urmeze 😀 Am planuri mari pentru la anu’ și sper să mă pot ține de toate, astfel încât peste 12 luni să am iarăși cu ce mă lăuda pe aici.
Leapșa fiind, trebuie s-o trimit mai departe, așa că i-o pasez domnului Chinezu, care nu mi-a dat unfollow pe Twitter pentru că și-a adus aminte că am schimbat două vorbe cu vreun an înainte, la un evenimient despre – culmea! – afiliere. Să mă ierte dacă e asaltat de lepșe în perioada asta a anului, dar eu fiind așa un blogger mare și prolific, nu cunosc decât alți câțiva bloggeri, la rându-mi 🙂
Sărbători cu #ler tuturor!
Toată lumea se plânge de sistemul educaţional din România. Profesorii stau mai mult în greve decât pe la catedre, iar atunci când sunt acolo mai mult şi-o încasează de la elevi/studenţi sau sunt luaţi în derâdere.
A cui e vina? Păi, a nimănui, evident! Profesorii sunt prost plătiţi, demotivaţi, nu îşi mai fac treaba cum trebuie. Studenţii (ăia mai conştiincioşi, nu toate pramatiile) se plâng că ei ar face şcoală, dar n-are cine să-i înveţe. Au rezultate proaste, iar profii sunt evaluaţi (nefavorabil) după rezultate, drept urmare sunt prost plătiţi, demotivaţi… înţelegeţi voi. E vina tuturor, şi totuşi a nimănui. Iar în timpul ăsta, ceea ce era odată un punct de referinţă în formarea tinerilor devine o bătaie de joc pe banii mei, ai tăi şi ai tuturor celor ce plătesc taxe şi impozite.
Nu-i nimic, până la urmă dacă te-a dus capu’ şi ai intrat la buget, ce pretenţii să ai? E moca, nu? Cum poţi pretinde ca un lucru gratuit să fie de calitate?! Başca, dacă ai trecut toate materiile cu vreun 7-8, iei şi ditamai bursa de 2 milioane şi ceva. Şi vii cu pretenţii de-astea?! Vrei laboratoare dotate modern? Vrei materie diferită de cea de acum 20-30 de ani? Marş, mă, de-aici!
…
…
Ziceam nu foarte demult pe Twitter că am trecut pe la facultate (site vizibil acum nici 2 ani) să-mi iau o adeverinţă. Am ajuns prima dată la secretariat într-o vineri la ora 09:05. Am plecat cu adeverinţa marţi la ora 11:30. În total, în 3 zile (plus un weekend), am stat pe holurile alea aproximativ 9 ore.
Acum un an, pe când lucram la proiectul de diplomă, profu’ îndrumător mi-a recomandat să particip la sesiunea de comunicări ştiinţifice (aş da şi link dacă ar exista). Idee strălucită, ţinând cont că în acele 3-4 zile am făcut 70% din proiect. Mai mult, a fost atât de bine primit proiectul meu (un soft destul de simpluţ de load-balancing), încât am luat şi un premiu. De vreo 30 de lei noi (300.000 ROL). Ce să mai… măreţ!
Mă trezesc de curând (la ~1 an după eveniment) cu un mail de la o fostă profesoară din anul I care mă întreba dacă am primit banii cuveniţi. Îi răspund că nu ştiu şi nici nu mă interesează foarte tare, motivul pentru care am participat fiind de a face ceva pentru licenţă.
La vreo 2 săptămâni primesc reply, din care vă reproduc o bucată:
Referitor la premiile de anul trecut, dl. Decan le-a spus studentilor prezenti la sesiunea din acest an ca in mai 2009 s-a petrecut “o greseala” din cauza careia banii nu au mai ajuns deloc la voi, fara sa precizeze alte amanunte.
Dar a adaugat ca va asteapta la dansul, la Decanat (preferabil in aceasta saptamana) ca sa va inscrie pe o lista si sa incerce sa plateasca acum banii respectivi.
Acest post îi este dedicat, drept urmare, domnului Decan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, domnul Dumitru Popescu.
Domnule Decan,
Subsemnatul Tudor Sandu, absolvent al Facultăţii pe care o conduceţi, vă rog prin prezenta să mă aşteptaţi că vin imediat! Nici nu ştiu cum să fug mai repede de la serviciu să vin vreo 5-6 ore pe la faculate sa îmi daţi şi mie banii ăia, trai-v-ar famelia dumneavoastră!
Menţionez că ştiu că n-o să vă găsesc din prima, că o să fiţi în nişte întâlniri importante şi că studenţii vă chinuie cu tot felul de treburi de-astea mărunte. Ştiu şi că nu aveţi habar care este IBAN-ul meu, deşi nu l-am schimbat de 4 ani şi vi l-am dat de vreo 5 ori. Nu-i nimic, vi-l mai comunic o dată, doar n-am ceva mai bun de făcut.
Cei 18 fraţi ai mei vă mulţumesc şi ei în cor pentru că v-aţi amintit de premiul meu şi că aţi binevoit să mi-l acordaţi, într-un final. Mai bine mai târziu decât niciodată! Acum avem mâncarea asigurată pe 2 luni.
Cu adânc respect,
Ing. (slavă cerului!!!) Tudor Sandu
Vă mărturisesc, mă căiesc! Mă căiesc pentru păcatele săvârşite în Sfântul Post al Paştelui, ca un nevrednic precum sunt.
Era să omor un om. Dar ce zic eu unul… era să omor încă vreo cinci, dacă bunul domn miliţian, vajnic apărător al buchei legii nu m-ar fi oprit şi nu m-ar fi pedepsit aspru pentru sminteala de care am dat dovadă. Vă mulţumesc domnule miliţian, din toata inima mea! Este de la sine înţeles că acela care trece prin oraşul Voluntari nu poate rămâne şi cu maşina întreagă şi cu permisul la purtător dacă dă de dumneavoastră.
Şi până la urmă aşa şi trebuie… dacă dumneavoastră aţi putut opri (şi l-aţi putut da pe colegu’ cu caşcheta de bord) cu un amărât de Logan de serviciu, cu 2 persoane înăuntru, prin hârtoapele alea cât casa pe asfaltul imaculat al Bulevardului Voluntari, atunci cum sa nu poată opri în 3 metri din timp maşina mea din ’95 un bolid ca al meu?! Ce dacă bezmeticul ăla respectabilul cetăţean al comunei municipiului abia pusese piciorul pe banda pe care circulaţi dumneavoastră şi nu a fost DELOC incomodat de trecerea mea? Era să-l omor! Pentru a evita cu orice preţ eventualele tulburări psihice ale mai sus menţionatului, oricând merită să-mi las eu maşina în tranşeele voastre că nu sunteţi în stare să asfaltaţi şi să daţi drumul la un semafor deja instalat să opresc în condiţii optime.
De asemenea vă mulţumesc pentru cele 18 minute cât v-am aşteptat să completaţi procesul verbal. Presupun că abecedarul era bine ascuns în torpedou, printre cărţile de colorat şi plicurile cu şpăgi pacheţelul cu mâncare. Ştiu, ştiu că nu şpagă aţi aşteptat de la mine atâta amar de vreme, Doamne fereşte! Doar cine a mai văzut apărător al legii care s-o încalce?!
Carevasăzică, o lună de zile o să merg pe jos, având grijă să-mi umplu încălţările de coji de nuci întru iertarea pe care n-o merit.
SVF!
sursa foto: times.ro