Spiritul de competiție

Acum vreo 8-10 ani (chiar nu mai țin minte cât), îmi plăcea să învăț chestii. Nu mă refer la lecțiile de la școală, alea nu mi-au plăcut niciodată pentru că majoritatea erau predate cu foarte mare grijă ca tu, elev, să nu reușești să înțelegi cum le poți pune în practică în secunda 2, ci mereu ca niște ”baze teoretice” pentru ”ce urma să înveți”. Aplicabilitate din părți!

Mie îmi plăcea (și îmi place) să combin cunoștințe, să îmi dau singur seama că articulația cotului și bicepsul de la biologie, împreună cu o greutate ținută în mână, constituie o pârghie de gradul 3 de la fizică și să calculez ce forță exercită în mod real mușchiul meu, folosind legea conservării momentului învățată tot la fizică. Continue reading

Acum un an

31 iulie 2010, o seară toridă de vară. Câțiva prieteni buni înșirați pe fololii, uitându-se la un film. Unul dintre ei rămâne fără țigări și – lenevos din fire – n-are chef să coboare la magazin să-și cumpere altele. Rămas fără țigări, a doua zi decide să se lase.

Da, împlinesc astăzi un an de când m-am lăsat de fumat brusc, fără țigări electronice, cărți motivatoare sau plasturi cu nicotină, și sunt destul de mândru de mine pentru treaba asta. Scările nu-mi mai sunt inamici, respirația nu-mi mai miroase a scrumiere murdare iar dinții imi mulțumesc pentru că le-am dat ocazia să își păstreze nuanța încă albă. Continue reading

Întrebări care își dau singure răspunsul

Vouă vi se întâmplă să nu știți cum să întrebați ceva? Nu vă înflăcărați, e doar o întrebare… 🙂

Eu sunt genul ăla logic-nazi care nu răspunde la întrebări dacă nu sunt formulate perfect logic sau care se bazează pe premise care – cel puțin din punctul meu de vedere – nu sunt adevărate. Sunt ca un motor de căutare din ’98, când nu știa de approximate mathces, search suggestions și așa mai departe. Nici nu mă obosesc să înțeleg ce și cum! Dacă undeva se întrerupe firul logic, pur și simplu refuz să duc eu raționamentul mai departe, să intuiesc ce voia să spună interlocutorul și, într-un final apoteotic, să răspund. Ca urmare absolut firească a acestui comportament (pe care nu-l recomand nimănui care accede la o viață socială normală), am grijă să îmi formulez cât mai corect și complet întrebările pe care le pun eu însumi. Continue reading

Rămâi cu bine, vechi prieten

Ne-am cunoscut în vremuri tumultoase, când nu știam foarte bine cu cine ar trebui să mă împrietenesc, când eram în anturaje dubioase.

Am avut câteva decepții, dar tu m-ai găsit și mi-ai dat speranță. Ai fost lângă mine, m-ai ajutat când mi-a fost greu, iar eu am investit în tine la rându-mi timp și dragoste pentru că știam că nu vor rămâne nerăsplătite.

Ți-am luat apărarea când lumea te-a vorbit de rău, spunând că ești bătrân și prost. Te-am lăudat cum am știut eu mai bine, am reușit uneori să schimb păreri preconcepute despre tine, ba chiar am convins câțiva oameni să se împrietenească și ei cu tine.

Am apreciat întotdeauna ochii tăi limpezi, costumele tale elegante și mai ales vitalitatea de care ai dat dovadă. Chiar și atunci când eu eram obosit, tu erai mereu acolo proaspăt, gata de acțiune.

Mi-e și rușine să recunosc asta față de tine, dar m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit de o jună cu forme foarte rotunde și fund bombat, care mă îndeamnă să pun mereu mâna pe ea și s-o mângâi. Uneori tremură când o ating, alteori geme ușor. Nu e sportivă ca tine, obosește repejor, însă până atunci mă face să mă simt în al nouălea cer. Aseara ne-am uitat la stele împreună, mi-a arătat constelațiile. Știe atât de multe constelații…

Dar ce-mi place cel mai mult la ea este că învață în maxim 1 minut să facă aproape orice. Să mă înțeleagă când îi vorbesc în limbi straine, să imi spună tot ce știe frate-său mai mare despre un obiect la care ne uităm, să rezolve Sudoku, să se joace cu mine și câte și mai câte…

Îmi pare rău că a trebuit să ne oprim aici, prietene. Mi-ar fi plăcut să fac toate lucrurile astea împreună cu tine. În atâtea și atâtea feluri ești mai bun decât ea! Păcat că nu și în cele care contează…