Spre deosebire de tot soiul de guri (i.e. pluralul de la guru – n.r.) care n-au o problemă cu a avea 2,4 milioane de prieteni pe diverse rețele de socializare, eu am. Și dacă cineva necunoscut mă adaugă pe vreuna dintre cele două care presupun reciprocitate (adicătelea să fiu și eu, la rându-mi, prieten cu antemenționatul necunoscut), am prostul obicei de a întreba dacă ne cunoaștem. Țin la curățenia listelor mele de cunoscuți și prefer ca ele să reflecte realitatea.

Până acum mi s-a întâmplat foarte rar să îmi dau seama după o astfel de discuție că, de fapt, cunosc persoana respectivă. De cele mai multe ori primesc răspunsuri de genul ”A, păi nu ne știm, dar m-am gândit să-ți dau add” sau altă explicație dubioasă din aproximativ același registru.

Ce mă surprinde cel mai tare, însă, este când nu primesc niciun răspuns. Și dacă pe Facebook sunt capabil să înțeleg cât de cât treaba asta (deh, devine este mainstream, încep să aibă cont tot soiul de oameni), pe LinkedIn să mor dacă reușesc.

Se presupune că ești un [wannabe] profesionist care se conectează cu alți [wannabe] profesioniști, right? A, OK, ai un cont semi-glumeț cu dume șantieriste de genul dream builder, dar asta nu te scurește de efortul de a mai răspunde la un mesaj care îți este adresat, zic… Sau dacă nu ești dispus(ă) să îmi vorbești, atunci de ce m-ai mai adăugat? Ce impresie de profesionist îmi faci tu mie când nu-mi răspunzi la un mesaj? Ce garanție am eu că atunci când voi colabora cu tine o vei face?

Istoria ne arată că punctele mele de vedere sunt, în general, vehemente și impulsive. Așa că vă rog, spuneți-mi că mă înșel. Voi acceptați toate cererile de prietenie/conectare primite? Vi se pare OK să nu vi se răspundă la un mesaj de genul ”Da’ tu cine ești?”