31 iulie 2010, o seară toridă de vară. Câțiva prieteni buni înșirați pe fololii, uitându-se la un film. Unul dintre ei rămâne fără țigări și – lenevos din fire – n-are chef să coboare la magazin să-și cumpere altele. Rămas fără țigări, a doua zi decide să se lase.

Da, împlinesc astăzi un an de când m-am lăsat de fumat brusc, fără țigări electronice, cărți motivatoare sau plasturi cu nicotină, și sunt destul de mândru de mine pentru treaba asta. Scările nu-mi mai sunt inamici, respirația nu-mi mai miroase a scrumiere murdare iar dinții imi mulțumesc pentru că le-am dat ocazia să își păstreze nuanța încă albă.

Fumam de vreo 8 ani, cam un pachet pe zi și pot spune cu mâna pe inimă că este doar o chestiune de voință să te lași. Trebuie să te convingi că este cel mai bun lucru și să-ți impui să o faci.

Am trecut pe la 97 de kilograme, am aruncat vreo 10 dintre ele și am în plan să mai scap de aproape încă o dată pe atât până la toamnă (poze atunci :)). Cel mai tare, însă, este că nu știu când a trecut anul ăsta. N-am simțit niciodată nevoia de a fuma.

Oarecum ironic, tot astăzi ar trebui să înceapă radioterapia probabil cea mai importantă persoană din viața mea de până acum.