Am păcătuit

Vă mărturisesc, mă căiesc! Mă căiesc pentru păcatele săvârşite în Sfântul Post al Paştelui, ca un nevrednic precum sunt.

Era să omor un om. Dar ce zic eu unul… era să omor încă vreo cinci, dacă bunul domn miliţian, vajnic apărător al buchei legii nu m-ar fi oprit şi nu m-ar fi pedepsit aspru pentru sminteala de care am dat dovadă. Vă mulţumesc domnule miliţian, din toata inima mea! Este de la sine înţeles că acela care trece prin oraşul Voluntari nu poate rămâne şi cu maşina întreagă şi cu permisul la purtător dacă dă de dumneavoastră.

Şi până la urmă aşa şi trebuie… dacă dumneavoastră aţi putut opri (şi l-aţi putut da pe colegu’ cu caşcheta de bord) cu un amărât de Logan de serviciu, cu 2 persoane înăuntru, prin hârtoapele alea cât casa pe asfaltul imaculat al Bulevardului Voluntari, atunci cum sa nu poată opri în 3 metri din timp maşina mea din ’95 un bolid ca al meu?! Ce dacă bezmeticul ăla respectabilul cetăţean al comunei municipiului abia pusese piciorul pe banda pe care circulaţi dumneavoastră şi nu a fost DELOC incomodat de trecerea mea? Era să-l omor! Pentru a evita cu orice preţ eventualele tulburări psihice ale mai sus menţionatului, oricând merită să-mi las eu maşina în tranşeele voastre că nu sunteţi în stare să asfaltaţi şi să daţi drumul la un semafor deja instalat să opresc în condiţii optime.

De asemenea vă mulţumesc pentru cele 18 minute cât v-am aşteptat să completaţi procesul verbal. Presupun că abecedarul era bine ascuns în torpedou, printre cărţile de colorat şi plicurile cu şpăgi pacheţelul cu mâncare. Ştiu, ştiu că nu şpagă aţi aşteptat de la mine atâta amar de vreme, Doamne fereşte! Doar cine a mai văzut apărător al legii care s-o încalce?!

Carevasăzică, o lună de zile o să merg pe jos, având grijă să-mi umplu încălţările de coji de nuci întru iertarea pe care n-o merit.

SVF!

sursa foto: times.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *