Fișierele .zip sunt, de cele mai multe ori și în funcție de softul folosit, comprimate folosind un algoritm Lempel-Ziv-Markov sau Huffman, ambii algoritmi folosind un dicționar pentru decomprimarea datelor rezultate. Acest dicționar atribuie celor mai frecvente și mai lungi succesiuni de biți câte o etichetă cât mai scurtă.

Hiper-simplificând procesul, dacă vrem să comprimăm propoziția

Temistocle are mere care transcend barierele cosmice. Temistocle are și tractor cu care ară cerealele.

atunci aplicarea algoritmului de compresie ar genera (probabil) următorul dicționar:

Temistocle: 1
transcend: 2
barierele: 3
tractor: 4
cosmi: 5
are: 6
ce: 8
re: 9
le: 10
și: 11
cu: 12
ară: 13
me: 14

care ar comprima textul în felul următor:

1 6 14/9 c6 2 3 5/8. 1 6 11 4 12 c6 13 8/9a10/10

Am folosit / ca sa despart codurile, însă în practică acest separator nu apare în rezultat. Se folosesc unele convenții pentru a ști exact cand urmează un nou cod.

După cum se poate observa, dacă alăturăm dicționarul datelor rezultate (proces necesar pentru decomprimare), pentru un set mic de date de intrare, algoritmii de compresie nu sunt foarte eficienți. Dacă, însă, am avea de comprimat epopeea lui Temistocle, în care numele său apare de suficient de multe ori, rata de compresie ar fi una foarte bună.

Deși dicționarul este generat în timpul analizei preliminare a datelor de comprimat, există particularități ale fiecărei limbi care fac selectarea empirică a anumitor secvențe de caractere preferabilă în defavoarea altora. Cu alte cuvinte, dicționarul generat semi-automat la începutul compresiei ar fi diferit pentru limba română față de limba engleză.

Revenind la GMail…

Să zicem că avem atașate unui mail 3 documente Word cu un comunicat de presă și descrierile celor 2 companii menționate în el, toate în limba română. Și să presupunem că selectăm downloadarea tuturor atașamentelor ca .zip.

În consecință, fișierul .zip downloadat ar putea varia semnificativ în dimensiune dacă am selecta arhivarea pentru limba română (dicționarul fiind adaptat pentru continutul atașamentelor) versus limba engleză (când dicționarul n-ar mai fi la fel de bine adaptat).

Desigur, vorbim aici de fișiere mari, când algoritmul de compresie ar oferi rezultate semnificativ diferite în volum în funcție de dicționarul ales. Adică pentru epopeea lui Temistocle contează ce limbă selectăm, în timp ce pentru cele 2 propoziții de mai sus este destul de puțin relevant.

Deci… să presupunem că v-ați mutat cartela prepay* de la Vodafone pe abonament, păstrând numărul și cartela SIM. Numărul centrului de mesaje este diferit pentru prepay, respectiv pentru abonamente, iar urmarea acestui fapt, în primă fază, este că nu mai poți trimite SMS-uri.

Buuun, deci ce faci? Suni la *222 și le spui chestia asta, de unde primești răspuns că trebuie să-ți faci singur setarea in telefon. Ușor de zis, greu de făcut pe Android 4, unde nu există interfață pentru așa ceva. Există, însă, un meniu inaccesibil direct, pentru care trebuie să formezi *#*#4636#*#* (adică *#*#info#*#*), apoi la Phone information există setarea SMSC. Descoperire aproape orgasmică, după ce ai brăzdat netul în lung și-n lat căutând cum schimbi respectiva setare.

Dezamăgirea este că, aparent, acea setare nu funcționează. Mai mult, îți șterge și numărul vechi de pe SIM și (cel puțin în cazul meu) nici nu mai permite modificarea lui pe un alt terminal. Am încercat de pe un Android 2.2 și de pe un Nokia 2730 și nu se întâmpla nimic în momentul când încercam să salvez numărul.

După alte câteva telefoane la Vodafone și alte câteva căutări excesiv de nișate pe Google, am găsit postul acesta scris de cel mai inteligent om din univers, care explică exact ce trebuie făcut. Mai exact, trebuie să vă duceți aici și să introduceți în formularul din partea de jos a paginii numărul centrului de mesaje (+40722004000 pentru Vodafone România – abonamente), precum și un număr la întâmplare către care să trimiteți mesajul și în rest am impresia că nici nu contează. Click pe convert.

Apoi, în partea dreaptă, pe rândul 2, până la succesiunea de cifre ”11”, șirul acela reprezintă numărul encoded care poate fi folosit pe Android 4 pentru a defini SMSC. În cazul nostru, numărul este 07910427024000F0. Odată introdus acest număr în dreptul etichetei SMSC, apăsați pe Update in meniul ascuns al telefonului și totul merge cum trebuie.

Acum sincer… doar un nebun s-ar aștepta să primească suport pentru așa ceva prin telefon de la operatorul de rețea I.e. cum se schimbă un număr care nu trebuie schimbat decât în 0.001% din cazuri, pe un telefon care folosește software nesuportat (încă) oficial. De aceea spuneam că nu mă miră faptul că a trebuit să sun de 5-6 ori la ei și tot n-am aflat nimic. Păcat că un nene mi-a închis telefonul după ce m-a pus pe hold, altfel n-aveam nimic să le reproșez.

Contrabalansând, însă, un alt operator care m-a ajutat cu setările pentru internet mobil m-a sunat după o zi să-mi spună că a făcut o greșeală, că își cere scuze și că mă roagă frumos să fac o mică modificare pe telefon. Drăguț și proactiv, zic…

_____
*De ce aveam cartela prepay și nu abonament? Pentru că mă costau 6 EUR pe luna următoarele: 600 min în rețea, 600 SMS-uri în rețea, 50 min naționale și 500 MB internet. Sunt curios dacă exista vreun abonament cu aceleași opțiuni măcar apropiat ca preț.

Nu comentez referitor la natura promoțiilor, pentru că au fost și bune, și rele, ca de obicei.

Din nou, cum era de așteptat, primul magazin care avea să deschidă porțile promoțiilor era și cel mai nepregătit, picând puțin înainte de ora 00:00. Iar cel mai mare (și mai trompetist pe nedrept ) avea cea mai puternică infrastructură. Probabil că Mihai Pătrașcu a tras cu urechea și a mai pus niște RAM pe servere, că evoMAG a picat cel mai puțin, din cate am remarcat. Și Koyos la fel, însă ei nu cred că au traficul celor antemenționați.

Încrezători și aroganți, cei de la Emag se lăudau cu 298 de nuclee pregătite să își servească clienții și luau „garajul” la mișto când a picat. Însă așa cum spunea cineva pe Twitter, karma is a bitch, iar site-ul lor a picat constant de la 5AM (când sperau ca traficul să fie minim) până când am scris acest post :)

298 de core-uri (dacă într-adevăr sunt reale și nu includ și procesoarele de la imprimantele din sediul Emag) sunt inutile dacă rulează o aplicație scrisă cu partea dorsală, care mănâncă mai multă memorie decât are la dispoziție. Toate cele 298 de core-uri vor intra în thrashing și vor freca spornic duda cât utilizatorii primesc mesaje de eroare cu pisici Vorba aia, Site, fă-te că muncești!

Altfel, sper ca la anul să învețe oamenii ce-i ăla cloud și la ce folosește, așa cum le sugera și Radu. Unii ar fi trebuit să aibă deja experiență în domeniu, dar autosuficiența și îngâmfarea dată de cele 3 milioane de nuclee a biruit A se vedea lungul nasului.

Ne vedem la anu’

Am avut în generală un profesor excelent de limba română, pe domnul Ștefan Fontanini. Dumnealui mi-a insuflat dragostea față de această frumoasă știință exactă care este gramatica limbii române, lucru pentru care îi voi rămâne veșnic îndatorat.

Una dintre cele mai distractive lecții, din punctul meu de vedere, a fost cea despre articularea substantivelor care se termină în -tri, -dri, -bri și altele asemenea, care se pronunță identic și în forma articulată și în cea nearticulată a pluralului. Explicația științifică pentru numarul de „-i” cu care trebuie să se termine un astfel de cuvânt este urmatoarea: trebuie un -i pentru forma de plural (i.e. un arbitru, doi arbitri – cu un singur i) și încă unul pentru articolul hotărât (i.e. arbitrul, arbitrii – cu doi i).

Însă, evident, apare întrebarea „cine sabia lu’ Ștefan cel Mare poate ține minte o asemenea regulă, daramite să o mai și aplice?!”. Well, există o metodă mnemotehnică foarte ușor de aplicat în cazurile astea. Se substituie în context substantivul de declinat cu orice alt substantiv la care este evident numărul și articolul. De exemplu, muncitor. De menționat că logica nu este necesar să se păstreze.

Așadar în propoziția

Aștri/aștrii au ieșit pe cer.

substituția ar genera

Muncitorii au ieșit pe cer

ceea ce înseamnă că varianta corecta este „aștrii”, forma articulată. Iar în exemplul

Mai nou, UEFA impune desfășurarea meciurilor cu 5 arbitri/arbitrii.

substituim și ajungem la

Mai nou, UEFA impune desfășurarea meciurilor cu 5 muncitori.

ergo, varianta corecta este cea cu un singur i.

Exact asta mi se pare că face Git. O gașcă de băieți programacioși s-au strâns și au început să se plângă de neajunsurile SVN-ului, apoi s-au pus pe rezolvat. Iar la fiecare pas s-au gândit cum ar vrea ei, programatorii, să funcționeze un sistem de control al versiunilor și exact așa au făcut. Rezultatul este absolut genial și extrem de ușor de folosit.

Însă la ce bun un nou sistem de control al versiunilor, chiar și așa performant ca Git, dacă în fiecare organizație el ar fi implementat diferit, cu proceduri specifice de utilizare și cu chestii adiționale de învățat pentru dezvoltatori? Aici intervine unul dintre cei mai buni prieteni ai dezvoltatorului modern (în special web developer, dar în niciun caz limitat la el): GitHub.

Ce face GitHub într-un mod semi-magic este că învață pe toată lumea să folosească aceeași tehnologie, punând la dispoziție o interfață web comună și completă de folosire a lui Git. Deasupra acestuia adaugă o sumedenie de unelte care mai de care mai utile care fac super-ușoară viața celor care îl folosesc.

Majoritatea proiectelor open-source mișto sunt pe GitHub, iar participarea la ele este acum o joacă de copii. Să uităm de ora dedicată pregătirii și trimiterii unui patch pe mail pentru cele 10 minute de coding efectiv. Să uităm de cele 18 soluții de bugtracking, fiecare cu contul și parola ei. Să uităm de uneltele dubioase de code review. Să uitam de interfețele anoste (a se citi „urâte”) de acum 10 ani. Gata! „Social coding” chiar e pe bune! Acum îmi face plăcere să contribui la un proiect sau să accept modificări la cele pe care le administrez. Și ce mi se pare cel mai tare este că, după toate probabilitățile, este ultima platformă de SCM pe care va trebui s-o învăț, pentru că toată lumea o folosește.

Toată lumea înseamnă și companiile? Da, pentru că GitHub oferă conturi de companie, cu posibilitatea managementului echipelor, cu repozitorii private (contra cost) și cu posibilitatea de integrare cu o sumedenie de ERP-uri deja existente.

Deci dacă nu v-a preocupat până acum, citiți despre Git și faceți-vă cont pe GitHub. Mă găsiți și pe mine acolo, dacă vreți să mă urmăriți.

Mno…

Am plecat în grabă de la birou și am semi-întârziat suficient de mult cât să aștept, totuși, după ante-pacientul meu, de asemenea întârziat. Motiv pentru care am uitat să scot bani și mă tot gândeam de unde chiloții lui Bugs Bunny fac eu rost de cash, că nu știu de niciun bancomat ING prin zonă. Așa că am întrebat ca tot omul pe Twitter și am primit probabil cele mai multe reply-uri la un singur tweet din existența mea twitteristică. Sau poate nu, nu știu că am memoria proastă. Cert e că ING era la post, ceea ce e drăguț să se întâmple vinerea după program.

Mno #2…

Și cum stăteam eu așteptând să-mi vină rândul, uitându-mă la Bear Grylls în timp ce mânca ceva vietate scârboasă din ocean, observ că lângă mine era o tanti aflată la vârsta senectuții care era gata-gata să-mi arate ce mănâncă pensionarii la prânz și/sau să-și dea ficatul afară. Fun

Anyway, îmi vine rândul și fiind persoana din univers cu problemele cu cele mai multe complicații pe care o cunosc, evident că a fost nevoie de tratament special. Așa că doamna doctor o roagă politicos pe asistentă: „Frusina*, fii drăguță și dă-mi acceleratorul de particule, că domnul are nevoie de tratamentul 48”. În caz că nu vă duceți des pe la dentist, tratamentul 48 (în cele mai multe cabinete) este ăla care folosește o gaură neagră pentru a-ți trata maselele de minte.

OK, zic… e groasă! Dacă s-a ajuns până la acceleratorul de particule… Stau liniștit pe scaun în timp ce hamsterii puneau deja în mișcare generatoarele care urmau să producă energia necesară pentru accelerator. Pune asistenta niște neutroni în accelerator, și deodata POC!

S-a format o gaură neagră care a început să absoarbă universul înconjurător, încărcat cu diverse chestii care îmi pot trata măseaua, precum anestezic, suc de portocale și Maggie Gyllenhaal. Ultima doar așa, cât să-mi ia mintea de la durere.

Eh, bine, fiind un cabinet stomatologic și nu laboratorul de la CERN, nu au obținut o gaură neagră, ci una bleumarin(ish). Eu am fost mulțumit, pare un tratament foarte eficient. Și über estetic, după cum se poate observa în figura antepusă. Nu mai vorbim că a fost făcut „pe caiețel”, pentru că nu aveam bani la mine, așa cum v-am zis.

Ce mi-a plăcut a fost că atunci când am ajuns acasă (aflat în imposibilitatea de a-mi simți un sfert de mutră), băieții sau fetele simpatice de la ING m-au întrebat dacă am rezolvat. Deci vinerea la ora ~21:30, da? Așa-i că v-ați dori ca și angajatorul vostru să fie atât de mișto încât să facă follow-up la solicitările venite pe Twitter din partea clienților vinerea la ora 21:30? Așa-i?

Restecp ING!

____
* habar n-am cum o cheamă, de fapt. Frusina a fost primul nume care mi-a venit în cap, acum că Penitența a fost interzis.

Și preferatul meu: Face sens. Are sens.

Doar zic…

Până acum mi s-a întâmplat foarte rar să îmi dau seama după o astfel de discuție că, de fapt, cunosc persoana respectivă. De cele mai multe ori primesc răspunsuri de genul ”A, păi nu ne știm, dar m-am gândit să-ți dau add” sau altă explicație dubioasă din aproximativ același registru.

Ce mă surprinde cel mai tare, însă, este când nu primesc niciun răspuns. Și dacă pe Facebook sunt capabil să înțeleg cât de cât treaba asta (deh, devine este mainstream, încep să aibă cont tot soiul de oameni), pe LinkedIn să mor dacă reușesc.

Se presupune că ești un [wannabe] profesionist care se conectează cu alți [wannabe] profesioniști, right? A, OK, ai un cont semi-glumeț cu dume șantieriste de genul dream builder, dar asta nu te scurește de efortul de a mai răspunde la un mesaj care îți este adresat, zic… Sau dacă nu ești dispus(ă) să îmi vorbești, atunci de ce m-ai mai adăugat? Ce impresie de profesionist îmi faci tu mie când nu-mi răspunzi la un mesaj? Ce garanție am eu că atunci când voi colabora cu tine o vei face?

Istoria ne arată că punctele mele de vedere sunt, în general, vehemente și impulsive. Așa că vă rog, spuneți-mi că mă înșel. Voi acceptați toate cererile de prietenie/conectare primite? Vi se pare OK să nu vi se răspundă la un mesaj de genul ”Da’ tu cine ești?”

Mie îmi plăcea (și îmi place) să combin cunoștințe, să îmi dau singur seama că articulația cotului și bicepsul de la biologie, împreună cu o greutate ținută în mână, constituie o pârghie de gradul 3 de la fizică și să calculez ce forță exercită în mod real mușchiul meu, folosind legea conservării momentului învățată tot la fizică.

Îmi plăcea să știu totul despre orice, cum funcționează, de ce există, cand a fost creat, cine l-a scris, cât spațiu ocupă etc. O lungă perioadă de vreme mi-am tot surprins prietenii cu informații despre toate prostiile din lume, probabil cea mai notabilă dintre ele fiind pedala pe care toti mecanicii de locomotivă trebuie să o apese periodic pentru a preveni oprirea trenului. Nu pot să vă spun cât mișto s-a făcut de mine pentru treaba asta, pentru ca după ani să se dovedească a fi adevarat Anyway…

Toate lucrurile astea sunt clasate sub denumirea de ”cultură generală” și observ cu tristețe că nimeni nu mai pune preț pe așa ceva. Nici măcar formatul TV care promovează exact acest concept.

Înscriere, înscriere, dar să știm și noi

Nu știu alții cum sunt, eu încerc să fiu mereu corect. Agasant de corect. De cele mai multe ori, prost de corect. De aceea, când Ciprian a scris pe Twitter că s-au deschis înscrierile, am zis să-mi încerc puterile. După capul meu, aveam șanse.

Am constatat cu tristețe că nu e chiar așa. Regulile sunt simple: suni la un număr cu tarif normal, răspunzi corect la o întrebare cu 4 variante de răspuns, iar cele mai rapide 80 de răspunsuri cu timpi peste 0,2 secunde intră pe lista scurtă. Pragul de 0,2 există pentru a preveni frauda (se presupune că e imposibil să răspunzi corect în mai puțin de 0,2 secunde fără să te bazezi pe noroc sau mijloace ajutătoare nepermise). Poți suna de oricâte ori, timpul cel mai bun fiind luat în considerare. Toate bune și frumoase până aici.

Ce nu ți se spune

Este că de fiecare dată când suni, pentru o ediție a emisiunii, întrebarea este aceeași. Chiar și variantele sunt identice. Nici măcar ordinea variantelor nu diferă de la apel la apel. Toate astea duc la posibilitatea scrierii unei aplicații care în mod automat ”apasă” singură tasta corespunzatoare răspunsului corect astfel încât, luând în considerare întârzierile create de rețea, semnalul să ajungă în centrală cât mai repede după trecerea celor 0,2 secunde.

Improbabil? Să aruncăm un ochi peste primii 80 de timpi de răspuns pentru editia 20 a emisiunii (cea mai veche ediție pentru care nu se intrase în faza a 2a a preselecției la momentul scrierii acestui post). Datele sunt luate de aici.

Carevasăzică, 80 de răspunsuri în mai puțin de 3 milisecunde unul de celălalt. Deci, în 203 milisecunde tu, participant:

• ai căutat în memoria de lungă durată răspunsul
• l-ai găsit
• ai asociat răspunsul unui număr de la 1 la 4 apelând la memoria de lucru care conținea variantele de răspuns
• ai căutat acel număr pe tastatura telefonului tău
• ți-ai poziționat degetul deasupra tastei în cauză
• l-ai apăsat
• (în funcție de modelul telefonului) i-ai și dat drumul tastei pentru a trimite semnalul prin rețeaua de telefonie
• ai așteptat ca semnalul trimis de tine să fie purtat de rețea în centrală și să fie validat

Desigur, dacă făceai toate astea în 194 de milisecunde (care înseamnă un timp cu aproximativ 5% mai mic decât 203), erai un robot care încerca să fraudeze sistemul. Huo! Robotule!

Pentru a pune 200 de milisecunde în perspectiva, ”o clipită” sau durata necesară pentru a clipi în mod reflex din ochi este de aproximativ 150 de milisecunde, deci cu 25% mai puțin.

Înțeleg ca, în calitate de organizator, să nu iei în calcul toate variantele de fraudare de la început. Dar să observi ca ediție după ediție se repetă scenariul și tu să nu schimbi nimic, mi se pare rea voință. Pe cât facem pariu că or să înceapă sa participe aproape numai băieței pricepuți în ale IT-ului la edițiile ce urmează?

Și ca să închei

Da, eram capabil să implementez o aplicație și să încerc să o folosesc pentru a mă califica la VSFM cu un timp de 201 milisecunde. Insă am presupus că scopul concursului (și, subsecvent, al preselecției) nu este să vezi cine poate face o astfel de aplicație, ci să verifici nivelul de cunoștințe al fiecăruia dintre participanți.

Când intru într-o competiție, vreau să câștig corect! Vreau să câștig respectând regulile, la fel ca toată lumea, nu să dau dovadă că sunt mai creativ sau mai priceput în eludarea lor. Hoțul neprins nu este negustor cinstit, hoțul neprins este o persoană lipsită de scrupule.