Mno…

Am plecat în grabă de la birou și am semi-întârziat suficient de mult cât să aștept, totuși, după ante-pacientul meu, de asemenea întârziat. Motiv pentru care am uitat să scot bani și mă tot gândeam de unde chiloții lui Bugs Bunny fac eu rost de cash, că nu știu de niciun bancomat ING prin zonă. Așa că am întrebat ca tot omul pe Twitter și am primit probabil cele mai multe reply-uri la un singur tweet din existența mea twitteristică. Sau poate nu, nu știu că am memoria proastă. Cert e că ING era la post, ceea ce e drăguț să se întâmple vinerea după program.

Mno #2…

Și cum stăteam eu așteptând să-mi vină rândul, uitându-mă la Bear Grylls în timp ce mânca ceva vietate scârboasă din ocean, observ că lângă mine era o tanti aflată la vârsta senectuții care era gata-gata să-mi arate ce mănâncă pensionarii la prânz și/sau să-și dea ficatul afară. Fun

Anyway, îmi vine rândul și fiind persoana din univers cu problemele cu cele mai multe complicații pe care o cunosc, evident că a fost nevoie de tratament special. Așa că doamna doctor o roagă politicos pe asistentă: „Frusina*, fii drăguță și dă-mi acceleratorul de particule, că domnul are nevoie de tratamentul 48”. În caz că nu vă duceți des pe la dentist, tratamentul 48 (în cele mai multe cabinete) este ăla care folosește o gaură neagră pentru a-ți trata maselele de minte.

OK, zic… e groasă! Dacă s-a ajuns până la acceleratorul de particule… Stau liniștit pe scaun în timp ce hamsterii puneau deja în mișcare generatoarele care urmau să producă energia necesară pentru accelerator. Pune asistenta niște neutroni în accelerator, și deodata POC!

S-a format o gaură neagră care a început să absoarbă universul înconjurător, încărcat cu diverse chestii care îmi pot trata măseaua, precum anestezic, suc de portocale și Maggie Gyllenhaal. Ultima doar așa, cât să-mi ia mintea de la durere.

Eh, bine, fiind un cabinet stomatologic și nu laboratorul de la CERN, nu au obținut o gaură neagră, ci una bleumarin(ish). Eu am fost mulțumit, pare un tratament foarte eficient. Și über estetic, după cum se poate observa în figura antepusă. Nu mai vorbim că a fost făcut „pe caiețel”, pentru că nu aveam bani la mine, așa cum v-am zis.

Ce mi-a plăcut a fost că atunci când am ajuns acasă (aflat în imposibilitatea de a-mi simți un sfert de mutră), băieții sau fetele simpatice de la ING m-au întrebat dacă am rezolvat. Deci vinerea la ora ~21:30, da? Așa-i că v-ați dori ca și angajatorul vostru să fie atât de mișto încât să facă follow-up la solicitările venite pe Twitter din partea clienților vinerea la ora 21:30? Așa-i?

Restecp ING!

____
* habar n-am cum o cheamă, de fapt. Frusina a fost primul nume care mi-a venit în cap, acum că Penitența a fost interzis.

Mie îmi plăcea (și îmi place) să combin cunoștințe, să îmi dau singur seama că articulația cotului și bicepsul de la biologie, împreună cu o greutate ținută în mână, constituie o pârghie de gradul 3 de la fizică și să calculez ce forță exercită în mod real mușchiul meu, folosind legea conservării momentului învățată tot la fizică.

Îmi plăcea să știu totul despre orice, cum funcționează, de ce există, cand a fost creat, cine l-a scris, cât spațiu ocupă etc. O lungă perioadă de vreme mi-am tot surprins prietenii cu informații despre toate prostiile din lume, probabil cea mai notabilă dintre ele fiind pedala pe care toti mecanicii de locomotivă trebuie să o apese periodic pentru a preveni oprirea trenului. Nu pot să vă spun cât mișto s-a făcut de mine pentru treaba asta, pentru ca după ani să se dovedească a fi adevarat Anyway…

Toate lucrurile astea sunt clasate sub denumirea de ”cultură generală” și observ cu tristețe că nimeni nu mai pune preț pe așa ceva. Nici măcar formatul TV care promovează exact acest concept.

Înscriere, înscriere, dar să știm și noi

Nu știu alții cum sunt, eu încerc să fiu mereu corect. Agasant de corect. De cele mai multe ori, prost de corect. De aceea, când Ciprian a scris pe Twitter că s-au deschis înscrierile, am zis să-mi încerc puterile. După capul meu, aveam șanse.

Am constatat cu tristețe că nu e chiar așa. Regulile sunt simple: suni la un număr cu tarif normal, răspunzi corect la o întrebare cu 4 variante de răspuns, iar cele mai rapide 80 de răspunsuri cu timpi peste 0,2 secunde intră pe lista scurtă. Pragul de 0,2 există pentru a preveni frauda (se presupune că e imposibil să răspunzi corect în mai puțin de 0,2 secunde fără să te bazezi pe noroc sau mijloace ajutătoare nepermise). Poți suna de oricâte ori, timpul cel mai bun fiind luat în considerare. Toate bune și frumoase până aici.

Ce nu ți se spune

Este că de fiecare dată când suni, pentru o ediție a emisiunii, întrebarea este aceeași. Chiar și variantele sunt identice. Nici măcar ordinea variantelor nu diferă de la apel la apel. Toate astea duc la posibilitatea scrierii unei aplicații care în mod automat ”apasă” singură tasta corespunzatoare răspunsului corect astfel încât, luând în considerare întârzierile create de rețea, semnalul să ajungă în centrală cât mai repede după trecerea celor 0,2 secunde.

Improbabil? Să aruncăm un ochi peste primii 80 de timpi de răspuns pentru editia 20 a emisiunii (cea mai veche ediție pentru care nu se intrase în faza a 2a a preselecției la momentul scrierii acestui post). Datele sunt luate de aici.

Carevasăzică, 80 de răspunsuri în mai puțin de 3 milisecunde unul de celălalt. Deci, în 203 milisecunde tu, participant:

• ai căutat în memoria de lungă durată răspunsul
• l-ai găsit
• ai asociat răspunsul unui număr de la 1 la 4 apelând la memoria de lucru care conținea variantele de răspuns
• ai căutat acel număr pe tastatura telefonului tău
• ți-ai poziționat degetul deasupra tastei în cauză
• l-ai apăsat
• (în funcție de modelul telefonului) i-ai și dat drumul tastei pentru a trimite semnalul prin rețeaua de telefonie
• ai așteptat ca semnalul trimis de tine să fie purtat de rețea în centrală și să fie validat

Desigur, dacă făceai toate astea în 194 de milisecunde (care înseamnă un timp cu aproximativ 5% mai mic decât 203), erai un robot care încerca să fraudeze sistemul. Huo! Robotule!

Pentru a pune 200 de milisecunde în perspectiva, ”o clipită” sau durata necesară pentru a clipi în mod reflex din ochi este de aproximativ 150 de milisecunde, deci cu 25% mai puțin.

Înțeleg ca, în calitate de organizator, să nu iei în calcul toate variantele de fraudare de la început. Dar să observi ca ediție după ediție se repetă scenariul și tu să nu schimbi nimic, mi se pare rea voință. Pe cât facem pariu că or să înceapă sa participe aproape numai băieței pricepuți în ale IT-ului la edițiile ce urmează?

Și ca să închei

Da, eram capabil să implementez o aplicație și să încerc să o folosesc pentru a mă califica la VSFM cu un timp de 201 milisecunde. Insă am presupus că scopul concursului (și, subsecvent, al preselecției) nu este să vezi cine poate face o astfel de aplicație, ci să verifici nivelul de cunoștințe al fiecăruia dintre participanți.

Când intru într-o competiție, vreau să câștig corect! Vreau să câștig respectând regulile, la fel ca toată lumea, nu să dau dovadă că sunt mai creativ sau mai priceput în eludarea lor. Hoțul neprins nu este negustor cinstit, hoțul neprins este o persoană lipsită de scrupule.

Da, împlinesc astăzi un an de când m-am lăsat de fumat brusc, fără țigări electronice, cărți motivatoare sau plasturi cu nicotină, și sunt destul de mândru de mine pentru treaba asta. Scările nu-mi mai sunt inamici, respirația nu-mi mai miroase a scrumiere murdare iar dinții imi mulțumesc pentru că le-am dat ocazia să își păstreze nuanța încă albă.

Fumam de vreo 8 ani, cam un pachet pe zi și pot spune cu mâna pe inimă că este doar o chestiune de voință să te lași. Trebuie să te convingi că este cel mai bun lucru și să-ți impui să o faci.

Am trecut pe la 97 de kilograme, am aruncat vreo 10 dintre ele și am în plan să mai scap de aproape încă o dată pe atât până la toamnă (poze atunci ). Cel mai tare, însă, este că nu știu când a trecut anul ăsta. N-am simțit niciodată nevoia de a fuma.

Oarecum ironic, tot astăzi ar trebui să înceapă radioterapia probabil cea mai importantă persoană din viața mea de până acum.

Eu sunt genul ăla logic-nazi care nu răspunde la întrebări dacă nu sunt formulate perfect logic sau care se bazează pe premise care – cel puțin din punctul meu de vedere – nu sunt adevărate. Sunt ca un motor de căutare din ’98, când nu știa de approximate mathces, search suggestions și așa mai departe. Nici nu mă obosesc să înțeleg ce și cum! Dacă undeva se întrerupe firul logic, pur și simplu refuz să duc eu raționamentul mai departe, să intuiesc ce voia să spună interlocutorul și, într-un final apoteotic, să răspund. Ca urmare absolut firească a acestui comportament (pe care nu-l recomand nimănui care accede la o viață socială normală), am grijă să îmi formulez cât mai corect și complet întrebările pe care le pun eu însumi.

Și ce-am constatat este că, în general, o întrebare documentată și formulată corect nici măcar nu mai trebuie pusă, în multe cazuri. Ea are tendința să creeze legături logice care duc direct la răspuns sau la resurse de a găsi răspunsul fără ajutor din exterior.

Dacă abstractizările mele dezarmante nu v-au făcut să plecați până acum, uite și un exemplu prin care mă voi face – sper – mai bine înțeles:

Aveam nevoie de o funcție din MySQL care făcea niște lucruri (irelevant ce anume, în economia exemplului). Nici măcar nu știam ce ar trebui să caut pe Google, așa că voiam să apelez la inteligența colectivă a urmăritorilor mei și să pun urmatoarea întrebare pe Google+:

Am un tabel MySQL copii (id, nume) si un tabel jucarii (id, nume, id_copil), fiecare jucarie avand un id_copil in functie de posesor (foreign key).

Vreau un raport cu 2 coloane: copil (nume) | jucarii, cu a doua coloana continand numele tuturor jucariilor copilului respectiv, lipite cu spatiu sau alt caracter.

Care e functia care lipeste rezultatele unui subquery? Sau ce trebuie sa caut pe Google?

Surprinzător (sau nu), pe măsură ce am scris-o mi-am clarificat eu mie ce vreau, de fapt, să obțin (i.e. să agreg rezultatele unui query). Subsecvent, mi-am dat seama ce trebuie să caut pe Google și să ajung în 10 secunde la rezultat.

Unul dintre puținele lucruri utile și aplicabile cu care am rămas din facultate este că un bun inginer nu învață lucruri pe de rost. El învață unde să caute și cum să găsească acele lucruri.  Așa că, înainte de a bate pe cineva la cap cu o întrebare, stai 2 minute și reflectă asupra ei. Clarifică-ți ce vrei să afli. Este foarte posibil să știi deja răspunsul.

Nu ți-a plăcut filmul?

Merci de idee @cti97

Am avut câteva decepții, dar tu m-ai găsit și mi-ai dat speranță. Ai fost lângă mine, m-ai ajutat când mi-a fost greu, iar eu am investit în tine la rându-mi timp și dragoste pentru că știam că nu vor rămâne nerăsplătite.

Ți-am luat apărarea când lumea te-a vorbit de rău, spunând că ești bătrân și prost. Te-am lăudat cum am știut eu mai bine, am reușit uneori să schimb păreri preconcepute despre tine, ba chiar am convins câțiva oameni să se împrietenească și ei cu tine.

Am apreciat întotdeauna ochii tăi limpezi, costumele tale elegante și mai ales vitalitatea de care ai dat dovadă. Chiar și atunci când eu eram obosit, tu erai mereu acolo proaspăt, gata de acțiune.

Mi-e și rușine să recunosc asta față de tine, dar m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit de o jună cu forme foarte rotunde și fund bombat, care mă îndeamnă să pun mereu mâna pe ea și s-o mângâi. Uneori tremură când o ating, alteori geme ușor. Nu e sportivă ca tine, obosește repejor, însă până atunci mă face să mă simt în al nouălea cer. Aseara ne-am uitat la stele împreună, mi-a arătat constelațiile. Știe atât de multe constelații…

Dar ce-mi place cel mai mult la ea este că învață în maxim 1 minut să facă aproape orice. Să mă înțeleagă când îi vorbesc în limbi straine, să imi spună tot ce știe frate-său mai mare despre un obiect la care ne uităm, să rezolve Sudoku, să se joace cu mine și câte și mai câte…

Îmi pare rău că a trebuit să ne oprim aici, prietene. Mi-ar fi plăcut să fac toate lucrurile astea împreună cu tine. În atâtea și atâtea feluri ești mai bun decât ea! Păcat că nu și în cele care contează…

Pentru mine, cel puțin, ele sunt…

Preluați subiectul pentru leapșa dacă vreți

Later edit: sunt mai degrabă mărci decât branduri

Buuun, deci… se dă o echipă înfometată 2Parale, un oraș străin și un pliant. Și decizia de a comanda pizza de la Rogy.

Comanda

A fost puțin suspect că pe un pliant de pizza apar piramide (emblema Siciliei, după cum se știe). Și că au zis ca 6 bucăți sunt destul de multe și le ia o oră. Mă rog… foamea e mare și nimic nu poate sta între noi și un set de burți pline de junk food, dar fericite. Sau așa speram noi.

[...] o oră de chin trece [...]

Vine băiatul cu pizza. Nu (prea) vorbea românește, avea față de arab sau ceva indian, nu m-am uitat atent. Platesc, îi las bacșiș regulamentar 10%, pleacă. Deschid prima cutie cu o foaie A4 lipită pe ea.

Întâlnirea

Un iz sublim de hoit mă lovește, dar conchid că e de la carton. Iau o bucată, mușc o gură din ea și o scuip imediat. N-avea gust (sau nu mi-am dat seama de el), dar mirosul era cel putin infect. Ceva între șosete murate și roadkill. Vlad și Cristi confirmă.

5 minute după ce plecase livratorul, sun la ei să aflu ce mortăciuni au pus în pizza și să le propun să le facem cinste cu 6 pizza întregi dacă le mănâncă de față cu noi.

Conversația

O domnișoară sensibilă mă anunță că ei sunt la început de drum și că nu au stocuri, drept urmare nici ingrediente stricate n-au cum sa aibă. Promite că revine imediat ce află ce s-a întâmplat. Revine după 5 minute să-mi spună că a vorbit cu bucătarul și că ar fi ”de la condimente”, care sunt în blat (”uitați-vă ce galben e blatul”). Păi bun, dar eu am vrut pizza, nu blat galben cu condimente puturoase. A, scrie pe pliant. Ce scrie? ”Gust internațional”. Eu credeam că-i titlu de manea și că a scăpat pe fluturașul ăla.

Mi-l dă la telefon pe băiatul de la livrări care într-o romgleză cu iz de Mecca îmi comunică niște vorbe. Indescifrabil. Pas! Se întoarce domnișoara afectată care nu poate face nimic, că ”soțul… de fapt șeful și soțul… de fapt șeful” răspunde de astfel de decizii. Bun! Să vorbim cu șeful atunci. Nu se poate, că e plecat. Dar are telefon, nu? Da, dar e într-o ședință. La reuniunea pițarilor musulmani din vestul României, presupun… Obțin garanția că voi fi sunat într-o oră.

1001 de nopți

După vreo 40 de minute mă sună șeful care s-a întors între timp de la summit-ul beduinilor producători de pizza și care mă roagă (în aceeași engleză dubioasă) să îi aduc eu pizza la sediu că îmi dă banii înapoi. Nene, nu suntem din Timișoara, n-am cum să vin la matale să-ți dau pizza și nici chef să merg cu ea in taxi n-am că pute!

<poveste lacrimogena>

Ei sunt mici și nu-și permit să țepuiască clienții, că ei scot doar 3 lei profit la o pizza, doar 3. Și că vrea să mănânce el și nevasta lui gravidă pizza de față cu mine, ca să-mi demonstreze că nu-i stricat nimic.

Nu, nu poate veni el, că dacă ar face asta cu fiecare client, unde ar ajunge? N-ar mai avea ce pune pe masa familiei (de unde concluzionez eu ca nici măcar ei nu pot mânca infecția asta de pizza).

</poveste lacrimogena>

O oră. Atât am vorbit cu ei în total. O oră. Oră în care le-am povestit cum:

• nu e OK să vorbească în același timp cu clientul, întrerupându-l
• o reclamație nu e o înjurătură de mamă, ci ocazia de a-și reabilita imaginea și a se autopromova mult mai puternic decât prin fluturași, dacă o soluționează corect
• nu mă interesează că altora le place pizza lor. Nu e necesar ca toată lumea să fie sanitarul pădurii.
• nu o să vin eu la ei și nu mi se pare normal să-mi ceară asta
• altele, toate pe un ton condamnat de colegi ca fiind mult prea puțin recalcitrant

Concluzia

Vă urăm poftă bună!

Câteva vorbe despre el: rapid, foarte funky (din punctul meu de vedere), dar plin de bloatware, iar bateria ține puțin (vreo 2h). Display-ul este foarte mișto.

Din punct de vedere conectivitate are cam tot ce-ți poți dori: 4 USB-uri (dintre care unul combinat eSATA), VGA+HDMI, 2 card readere (unul normal, SD, iar unul pentru formatul ala proprietar Sony), express card, wifi N, Bluetooth.

Îmi place mult tastatura Apple-style (tastele ”ies” individual din carcasa).

Una peste alta, mă declar foarte încantat de el!

N-am mai scris un review de cand o faceam pentru eMag și pe alea oricum le-au șters, a rămas doar varianta asta pentru posteritate Întrucât nici n-am de gând să mă reapuc, îl las pe Sorin să o facă, după cum a anunțat. Oricum el se pricepe mai bine.

Poze (complet neprofesionale) pentru leneșii care n-au chef să citească:

Îl găsiți la MarketOnline (eu l-am luat cu 3399 RON).

So, ce mi-a plăcut că am făcut în 2010, cronologic:

Am împlinit un an de relație

Amoroasă, zic. Relație care m-a maturizat și m-a făcut un om mai bun, cred eu. În februarie îl împlinim pe al doilea

Am intrat (oficial) în echipa 2Parale

Și mă bucur foarte, foarte tare că fac parte din ea! Nu glumesc atunci când spun că este unul dintre cele mai mișto colective din lume. You guys rock! Este foarte tare să te duci la birou cu chef și zâmbind Se aude, Cozmin?

Am fost pe Transfăgărășan.

Și a fost uber-mega-tare! Nu-l mai văzusem niciodată până acum și dacă sunteți și voi în aceeași situație, duceți-vă repede, până când n-or să mai fie bani la buget să îl asfalteze

Am ajuns pentru prima oara în Vamă

…intrând astfel în rând cu lumea (bună) Din câte am auzit, am ajuns cam târziu, spiritul stațiunii fiind deja o amintire. Still, mie mi-a plăcut foarte tare, în mod clar abia aștept vara viitoare!

Am susținut prima mea prezentare în public

Și n-am murit Ba chiar sunt mulțumit de cum m-am descurcat… Da, modest, știu! Mai mult, prezentarea mea s-a “soldat” chiar cu un sequel pe re:Fresh.

Cam ăsta a fost anul meu 2010. Privind retrospectiv asupra lui și anticipativ asupra lui 2011, cred că a fost chiar slăbuț comparativ cu ce ar trebui să urmeze Am planuri mari pentru la anu’ și sper să mă pot ține de toate, astfel încât peste 12 luni să am iarăși cu ce mă lăuda pe aici.

Leapșa fiind, trebuie s-o trimit mai departe, așa că i-o pasez domnului Chinezu, care nu mi-a dat unfollow pe Twitter pentru că și-a adus aminte că am schimbat două vorbe cu vreun an înainte, la un evenimient despre – culmea! – afiliere. Să mă ierte dacă e asaltat de lepșe în perioada asta a anului, dar eu fiind așa un blogger mare și prolific, nu cunosc decât alți câțiva bloggeri, la rându-mi

Sărbători cu #ler tuturor!

(sursa foto de pe homepage)