Fișierele .zip sunt, de cele mai multe ori și în funcție de softul folosit, comprimate folosind un algoritm Lempel-Ziv-Markov sau Huffman, ambii algoritmi folosind un dicționar pentru decomprimarea datelor rezultate. Acest dicționar atribuie celor mai frecvente și mai lungi succesiuni de biți câte o etichetă cât mai scurtă.

Hiper-simplificând procesul, dacă vrem să comprimăm propoziția

Temistocle are mere care transcend barierele cosmice. Temistocle are și tractor cu care ară cerealele.

atunci aplicarea algoritmului de compresie ar genera (probabil) următorul dicționar:

Temistocle: 1
transcend: 2
barierele: 3
tractor: 4
cosmi: 5
are: 6
ce: 8
re: 9
le: 10
și: 11
cu: 12
ară: 13
me: 14

care ar comprima textul în felul următor:

1 6 14/9 c6 2 3 5/8. 1 6 11 4 12 c6 13 8/9a10/10

Am folosit / ca sa despart codurile, însă în practică acest separator nu apare în rezultat. Se folosesc unele convenții pentru a ști exact cand urmează un nou cod.

După cum se poate observa, dacă alăturăm dicționarul datelor rezultate (proces necesar pentru decomprimare), pentru un set mic de date de intrare, algoritmii de compresie nu sunt foarte eficienți. Dacă, însă, am avea de comprimat epopeea lui Temistocle, în care numele său apare de suficient de multe ori, rata de compresie ar fi una foarte bună.

Deși dicționarul este generat în timpul analizei preliminare a datelor de comprimat, există particularități ale fiecărei limbi care fac selectarea empirică a anumitor secvențe de caractere preferabilă în defavoarea altora. Cu alte cuvinte, dicționarul generat semi-automat la începutul compresiei ar fi diferit pentru limba română față de limba engleză.

Revenind la GMail…

Să zicem că avem atașate unui mail 3 documente Word cu un comunicat de presă și descrierile celor 2 companii menționate în el, toate în limba română. Și să presupunem că selectăm downloadarea tuturor atașamentelor ca .zip.

În consecință, fișierul .zip downloadat ar putea varia semnificativ în dimensiune dacă am selecta arhivarea pentru limba română (dicționarul fiind adaptat pentru continutul atașamentelor) versus limba engleză (când dicționarul n-ar mai fi la fel de bine adaptat).

Desigur, vorbim aici de fișiere mari, când algoritmul de compresie ar oferi rezultate semnificativ diferite în volum în funcție de dicționarul ales. Adică pentru epopeea lui Temistocle contează ce limbă selectăm, în timp ce pentru cele 2 propoziții de mai sus este destul de puțin relevant.

Deci… să presupunem că v-ați mutat cartela prepay* de la Vodafone pe abonament, păstrând numărul și cartela SIM. Numărul centrului de mesaje este diferit pentru prepay, respectiv pentru abonamente, iar urmarea acestui fapt, în primă fază, este că nu mai poți trimite SMS-uri.

Buuun, deci ce faci? Suni la *222 și le spui chestia asta, de unde primești răspuns că trebuie să-ți faci singur setarea in telefon. Ușor de zis, greu de făcut pe Android 4, unde nu există interfață pentru așa ceva. Există, însă, un meniu inaccesibil direct, pentru care trebuie să formezi *#*#4636#*#* (adică *#*#info#*#*), apoi la Phone information există setarea SMSC. Descoperire aproape orgasmică, după ce ai brăzdat netul în lung și-n lat căutând cum schimbi respectiva setare.

Dezamăgirea este că, aparent, acea setare nu funcționează. Mai mult, îți șterge și numărul vechi de pe SIM și (cel puțin în cazul meu) nici nu mai permite modificarea lui pe un alt terminal. Am încercat de pe un Android 2.2 și de pe un Nokia 2730 și nu se întâmpla nimic în momentul când încercam să salvez numărul.

După alte câteva telefoane la Vodafone și alte câteva căutări excesiv de nișate pe Google, am găsit postul acesta scris de cel mai inteligent om din univers, care explică exact ce trebuie făcut. Mai exact, trebuie să vă duceți aici și să introduceți în formularul din partea de jos a paginii numărul centrului de mesaje (+40722004000 pentru Vodafone România – abonamente), precum și un număr la întâmplare către care să trimiteți mesajul și în rest am impresia că nici nu contează. Click pe convert.

Apoi, în partea dreaptă, pe rândul 2, până la succesiunea de cifre ”11”, șirul acela reprezintă numărul encoded care poate fi folosit pe Android 4 pentru a defini SMSC. În cazul nostru, numărul este 07910427024000F0. Odată introdus acest număr în dreptul etichetei SMSC, apăsați pe Update in meniul ascuns al telefonului și totul merge cum trebuie.

Acum sincer… doar un nebun s-ar aștepta să primească suport pentru așa ceva prin telefon de la operatorul de rețea I.e. cum se schimbă un număr care nu trebuie schimbat decât în 0.001% din cazuri, pe un telefon care folosește software nesuportat (încă) oficial. De aceea spuneam că nu mă miră faptul că a trebuit să sun de 5-6 ori la ei și tot n-am aflat nimic. Păcat că un nene mi-a închis telefonul după ce m-a pus pe hold, altfel n-aveam nimic să le reproșez.

Contrabalansând, însă, un alt operator care m-a ajutat cu setările pentru internet mobil m-a sunat după o zi să-mi spună că a făcut o greșeală, că își cere scuze și că mă roagă frumos să fac o mică modificare pe telefon. Drăguț și proactiv, zic…

_____
*De ce aveam cartela prepay și nu abonament? Pentru că mă costau 6 EUR pe luna următoarele: 600 min în rețea, 600 SMS-uri în rețea, 50 min naționale și 500 MB internet. Sunt curios dacă exista vreun abonament cu aceleași opțiuni măcar apropiat ca preț.

HTML5 este convenția care va oferi lumii conținutul într-o formă inteligentă, inteligibilă și ușor de prelucrat, împărțind paginile în zone cu un foarte important rol structural, precum <header></header>, <section></section>, <aside></aside>, <footer></footer> și așa mai departe, în locul clasicelor și mai mult decât vagilor <div>-uri. Încet-încet, nu mai este necesar să știm să rezolvăm probleme de CSS în browsere făcute parcă în ciuda dezvoltatorilor, ci devine util să știm să punem un <nav> sau un <figure> acolo unde trebuie.

Este destul de greu să ții pasul cu toate bunele practici pe diverse bucățele de cod HTML(5), CSS(3), JS/jQuery ș.a.m.d. Majoritatea sunt documentate pe site-uri de specialitate, doar că efortul de a le căuta și pune laolaltă este unul destul de mare.

Aici intră în scena HTML5 Boilerplate, un schelet perfect pe care puteți începe să construiți pagini web, pe care eu personal îl folosesc de ceva vreme și care mă încântă de fiecare dată, fiind și destul de bine documentat. Pe lângă faptul că în browserele noi vă face viața pagina mai frumoasă și mai rapidă, asigura și compatibilitate inversă cu browserele mai vechi (a se citi IE6). Ați văzut cum arată www.sustineunicef.ro în Internet Explorer 6, de exemplu? Mai-sus menționatul schelet este ”de vină” pentru asta.

Pentru dezvoltarea de teme WordPress plecând de la acest schelet, există și câteva template-uri de teme pe care nu trebuie decât să le stilizați. Mie îmi place asta.

Ce este important este că de fiecare dată când folosesc acest template aflu lucruri noi. Iar astăzi am aflat un milion de lucruri noi de la însuși creatorul template-ului, un tip mega-genial pe nume Paul Irish. Dacă nu folosiți încă Boilerplate-ul, vă recomand călduros s-o faceți. Iar dacă v-ați decis să ma ascultați, filmulețul de mai jos vă poate fi de mare ajutor

(via css-tricks)

Laptopul meu are o mica problemă cu unitatea optică, săracul… Citeşte doar ce vrea el şi doar ocazional. Am avut noroc cu un DVD cu Windows 7 la ultima încercare, dar faptul că era o versiune pre-release îl făcea instabil şi trebuia să fac mai multe compromisuri decât eram dispus. Drept urmare, instalarea unei versiuni stabile de Vista (cu SP2) era imperios necesară.

Lucru simplu, aparent, dar când nu ai unitate optică devine un pic mai complicat. Ce e de făcut? Google is my friend, aşa că m-am apucat silitor să sap. Combinând ce am găsit cu ce mai ştiam şi despre calculatoarele astea, am ajuns la următorul set de paşi de urmat pentru oricine doreşte să instaleze una dintre versiunile noi de Windows fără să se folosească de o unitate CD/DVD.

Ce vă trebuie

• un stick USB de capacitate cel puţin egală cu dimensiunea kitului de instalare a versiunii de Windows pe care doriţi să o instalaţi (probabil va fi unul de cel puţin 4GB). Stick-ul trebuie să suporte sistemul de fişiere NTFS
• un kit de instalare de Windows Vista sau Windows 7, pe 32 sau 64 de biţi, pe un DVD sau într-un fişier imagine (.iso, .nrg etc.)
• un PC pe care e instalat Windows Vista sau 7. Dacă vreţi să creaţi un stick cu versiunea x64 (pe 64 de biţi), atunci trebuie neapărat ca versiunea deja instalată pe acest PC să fie tot pe 64 de biţi

Pasul 1 – Formatarea stick-ului

Formatarea trebuie să aibă ca scop final un stick cu o singură partiţie NTFS, de dimensiune mai mare decât kitul de instalare al sistemului de operare.

Varianta cea mai bună, în care ştiţi sigur că pe stick nu rămâne nimic din ce nu vă trebuie în continuare, implică următorii paşi:

1. Mai întâi deschideţi un terminal ca administrator (Start > All Programs > Accessories > click dreapta pe Command Prompt > Run as administrator)
2. Rulaţi utilitarul de partiţionare scriind diskpart şi apoi apasând enter
3. La prompt-ul care apare tastaţi comanda

   DISKPART> list disk
    Disk ###  Status      Size     Free     Dyn  Gpt
    --------  ----------  -------  -------  ---  ---
    Disk 0    Online       298 GB      0 B
    Disk 1    Online       596 GB      0 B
    Disk 2    Online       298 GB    22 GB
    Disk 3    Online      3856 MB      0 B

   Listingul ar trebui sa arate similar cu cel de mai sus. Identificaţi care disc reprezintă stick-ul (după dimensiune). În cazul de mai sus, acesta este Disk 3.

4. Tastaţi comanda

   select disk 3

   dar înlocuiţi numărul 3 cu numărul corespunzător discului care reprezintă stick-ul pe calculatorul vostru. ATENŢIE!!! Dacă greşiţi acest număr, vă veţi şterge toate partiţiile şi fişierele de pe hard-disc-ul pe care l-aţi selectat aiurea!

5. Tastaţi următoarele comenzi:

   clean
   create partition primary
   select partition 1
   active
   format fs=NTFS
   exit

În momentul acesta ar trebui să aveţi un stick USB gată să fie făcut bootabil.

Pasul 2 – Partea de boot

1. În acelaşi terminal ca mai sus, selectaţi drive-ul cu kitul de instalare de Windows (DVD-ul sau imaginea montată). Voi presupune că litera asociată acestuia este F: iar litera asociată stick-ului este G:.

   f:
   cd boot

2. Folosiţi utilitarul bootsect pentru a face stick-ul bootabil

   bootsect /nt60 g:

Acest pas nu va putea fi completat dacă încercaţi să faceţi un stick bootabil cu un kit de Windows x64 de pe un PC cu Windows x86 (32bit).

Pasul 3 – Copierea kitului de instalare pe stick

Stick-ul este bootabil, puteţi copia acum în rădăcina stick-ului toate fişierele existente pe DVD-ul de instalare. Aveţi grijă să copiaţi şi fişierele ascunse, dacă e cazul!

Gata!

Acum tot ce mai trebuie să faceţi este să introduceţi stick-ul în unul dintre porturile USB ale PC-ului pe care doriţi să instalaţi Windows şi să-l configuraţi să booteze de pe stick. Nu toate PC-urile sunt capabile să booteze de pe un dispozitiv USB, dar, în general, cele cu placi de bază mai noi nu au nicio problemă.