15 lucruri aplicabile zilnic pe care le-am învățat programând

Truisme, știu…

1. Am învățat să gândesc totul modular. Chiar dacă nu știu exact cum se rezolvă o problemă, e bine să gândesc rezolvarea acelei probleme ca un lucru ce poate fi integrat într-un mecanism mai mare și să mă concentrez mai târziu pe ea.

2. Am învățat că e bine să folosești cât mai puține resurse. Dacă nu faci asta, fie ai nevoie de un garbage collector, fie o să ai mult de curățat.

3. Am învățat să comunic foarte clar ceea ce îmi doresc. Cu cât las mai mult loc de deducție, cu atât mai puțin probabil este să primesc ce am cerut.

4. Am învățat să întreb „de ce?” și să aflu în felul acesta care este cauza reală a unei probleme. Corolar: întrebările potrivite își dau singure răspunsul.

5. Am învățat că e mult mai practic să folosești o roata deja inventată decât să inventezi tu una mai bună. Chiar dacă a ta poate fi mai bună, probabil că cealaltă este suficient de bună.

6. Am învățat că nu trebuie să critici munca altora dacă tu nu știi să o faci, indiferent cât de lipsită de importanță ar părea. Critica constructivă ajută mult mai mult pe toată lumea decât ar ajuta ironiile.

7. Am învățat că feedback-ul se dă în context și că „nu merge” nu spune nimic. Pentru a primi ajutor, ajută-i pe ceilalți să te ajute dându-le cât mai multe informații despre problemele tale.

8. Am învățat că oricât de mult ai încerca sa prevezi toate situațiile posibile, întotdeauna va apărea una neprevăzută. Expreiența reduce numărul lor, însă nu este nicio problemă că nu ai putut să te gândești la toate. Este doar natural.

9. Am învățat că oricât de robustă ar fi soluția găsită de tine, ea funcționează doar pe un număr limitat de sisteme. Mereu vor exista sisteme care răspund diferit la același set de instrucțiuni, iar scopul tău ar trebui să fie adresarea majorității, și nu a cazurilor particulare.

10. Am învățat că daca nu îți clarifici ce vrei să facă proiectul tău, vei ajunge să ai o încurcătură de cod care nu face nimic și pe care îți vine să-l abandonezi până să fie gata.

11. Am învățat că soluția este mult mai importantă decât limbajul. Există limbaje în care ea nu poate fi implementată, însă în 99% dintre cazuri lucrul acesta nu se întâmplă, soluția putând fi obținută cu orice limbaj.

12. Am învățat că o soluție cârpită, dar rapidă este mult mai utilă decât una perfectă neterminată. Pe de altă parte, soluția improvizată te va încurca întotdeauna în momentul în care trebuie sa revii asupra ei.

13. Am învățat că dacă vezi o soluție mai bună pentru o problema de interes general, este mult mai bine să te apuci s-o implementezi decât să aștepți o rezolvare din partea altcuiva. Fii proactiv!

14. Am învățat că este mult mai frumos să creezi decât să întreții, însă fără întreținere orice lucru își pierde funcționalitatea mai devreme sau mai târziu.

15. Am învățat că oricât de strălucită ar fi ideea ta, fără multă muncă ea nu se va materializa. Iar dacă nu ești dispus să muncești, cu siguranță altcineva va avea aceeași idee (pentru că ideile nu sunt pe atât de unicate pe cât ne închipuim). Acel cineva va fi dispus să muncească și recunoașterea revine celor care au venit cu soluția completă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *