Răspunsul scurt este unul sau doi, niciodată trei.  Să fim, totuși, metodici în deslușirea nedeslușitului…

Am avut în generală un profesor excelent de limba română, pe domnul Ștefan Fontanini. Dumnealui mi-a insuflat dragostea față de această frumoasă știință exactă care este gramatica limbii române, lucru pentru care îi voi rămâne veșnic îndatorat.

Una dintre cele mai distractive lecții, din punctul meu de vedere, a fost cea despre articularea substantivelor care se termină în -tri, -dri, -bri și altele asemenea, care se pronunță identic și în forma articulată și în cea nearticulată a pluralului. Explicația științifică pentru numarul de „-i” cu care trebuie să se termine un astfel de cuvânt este urmatoarea: trebuie un -i pentru forma de plural (i.e. un arbitru, doi arbitri – cu un singur i) și încă unul pentru articolul hotărât (i.e. arbitrul, arbitrii – cu doi i).

Însă, evident, apare întrebarea „cine sabia lu’ Ștefan cel Mare poate ține minte o asemenea regulă, daramite să o mai și aplice?!”. Well, există o metodă mnemotehnică foarte ușor de aplicat în cazurile astea. Se substituie în context substantivul de declinat cu orice alt substantiv la care este evident numărul și articolul. De exemplu, muncitor. De menționat că logica nu este necesar să se păstreze.

Așadar în propoziția

Aștri/aștrii au ieșit pe cer.

substituția ar genera

Muncitorii au ieșit pe cer

ceea ce înseamnă că varianta corecta este „aștrii”, forma articulată. Iar în exemplul

Mai nou, UEFA impune desfășurarea meciurilor cu 5 arbitri/arbitrii.

substituim și ajungem la

Mai nou, UEFA impune desfășurarea meciurilor cu 5 muncitori.

ergo, varianta corecta este cea cu un singur i.