Trilulilu nu mai suge :)

Later edit: titlul original al acestui post denota aversiune către serviciul de video hosting. În urma unor discuții, problemele reclamate de mine mai jos s-au rezolvat (pentru totdeauna, sper), așa că nu mai sunt de actualitate. Eram foarte nerăbdător pentru că situația impunea lucrul ăsta (un viral nu este viral toată viața), însă în alt caz timpii de răspuns pe care i-am primit ar fi putut fi considerați foarte buni.

După ce acum niște ani îmi spunea că-s o fetiță de 9 ani, se pare că Trilulilu pur și simplu nu mă vrea.

Luni seară am încercat să-l uploadez pe Hitler mai întâi aici, însă după ce m-am plictisit de așteptat să se proceseze filmul, l-am uploadat pe YouTube. Am primit mail de la Trilu că este gata prelucrarea când pe YouTube erau deja vreo sută și ceva de views.

Abia ieri am remarcat, însă, că la procesare au fost date la o parte benzile negre de sus și de jos. Inițiativă lăudabilă, în principiu, cu singura problemă ca mai toate subtitrările erau pe banda inferioară. Parcă n-ar fi avut aceeași soartă fără ele… 🙂

UPDATE: @calinbiris m-a anunțat că a fost rezolvată duda asta.

Tot ieri am sesizat că, deși eu am postat primul filmul (doh!) și sunt printre puținii care îl are HD (ghici de ce :P), nu apar la căutări. Am fost asigurat că se va remedia situația, fără să primesc multe explicații. Așa că am verificat iarăși azi. Dap, exact! Sunt irelevant. 😀

UPDATE 2: rezolvata si asta

Meanwhile, on the YouTube homepage

Trilu e un serviciu excelent pentru vieweri. Pe bune, chiar cred că este! Dar ca uploader am simțit că mi-a pus numai piedici până acum. I’m still in love with Google 🙂

1 thought on “Trilulilu nu mai suge :)

  1. Mai rapid si mai bun este youtube 🙂 .Totusi Trilulilu e cv de genul youtube romanesc …La noi totul merge mai incet:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *